Există o multitudine de metode destinte mai ales părinţilor în relația
cu copii lor, dar și consilierilor în
relația cu copii.
1. Arată-i mereu cât de mult îl
iubeşti, empatizează cu copilul!
Empatia şi afecţiunea reprezintă
ingredientele bune la toate. Dezvoltarea stimei de sine necesită din plin
aceste dovezi de dragoste, de înțelegere a ceea ce simte copilul, dovezi care
dau puterea de a trece peste orice problemă.
2. Identifică şi redirecţionează convingerile negative şi iraţionale ale
copilului despre el însuşi!
Este important să reacţionezi
mereu atunci când copilul tău are o percepţie defectuoasă cu privire la propria
persoană sau la capacitatea lui de a face anumite lucruri. Ajutându-l să aibă
standarde precise şi realiste în a se autoevalua îl faci să se simtă mai
puternic şi să-și dezvolte încrederea în propria persoană. De exemplu, dacă îl
auzi pe copil spunând că nu poate face o problemă de matematică şi că nu este
bun la materia aceasta, reorientează-i această judecată distructivă şi
negativistă spunându-i că nu este vorba că nu este bun, el este un elev bun şi
sârguincios, doar că trebuie să muncească mai mult pentru a găsi rezolvarea
problemei.
3. Fii un model de încredere în
sine pentru copilul tău!
Mulţi părinţi nu îşi dau seama de
faptul că ei reprezintă primul şi de multe ori singurul model al copilului lor.
Părinţii sunt cei care îşi petrec cel mai mult timp cu copilul şi, instinctiv,
aceştia le asimilează comportamentul şi ideile în cea mai mare parte. Părinţii
au astfel un rol capital în dezvoltarea copilului, nu numai fizică, ci mai ales
psihică. Părintele trebuie să aibă grijă ca cel mic să înveţe lucruri noi, să
fie mereu curios, plin de viaţă şi să ştie când să apeleze la cei mari şi când
să se descurce pe cont propriu.
Dacă părintele este o persoană
pesimistă, care nu se simte capabil şi care eşuează mai tot timpul, sunt şanse
mari ca cel mic să devină la fel. Dacă părintele este o persoană stăpână pe
situaţie, copilul se va simţi în siguranţă şi va avea parte în timp de un
respect de sine crescut.
4. Acordaţi-i dinainte încrederea dumneavoastră!
Atunci când vreţi ca un copil să
aibă încredere în el, daţi-i dumneavoastră mai întâi girul de încredere
spunându-i dinainte de a începe ceva, că aveţi încredere în el, că poate face
acel lucru. Mai puteţi să-i arătaţi că aveţi încredere în el cerându-i ajutorul
şi contribuţia în realizarea unor sarcini, dar
care să conţină totuşi o provocare pentru el.
Puteţi căuta ocazii pentru a le
da responsabilităţi, prin care îi pot ajuta pe alţi copii din şcoală sau chiar
din comunitate cum ar fi să desluşească o problemă de matematică sau să dezlege
un puzzle precum şi să dea de cap asamblării unei jucării sau să ajute copii
care au nevoie de ajutor şi îndrumare. Vor deveni astfel mai încrezători în
forţele proprii şi altruişti.
5. Încredinţarea unor sarcini
potrivite pentru vârsta copilului!
Stimularea unui copil se poate
face atunci când dăm spre rezolvare sarcini care sunt în perfect acord cu perioada
lui de dezvoltare. De exemplu, când sunt mici rugaţi-i să spele vasele, să pună
masa pentru că acest lucru le va face plăcere; când sunt mai mari rugaţi-i să
ajute la mici reparaţii casnice, să gătească cu dumneavoastră sau să facă
singuri mici cumpărături la care să gestioneze ei banii etc.
Astfel de sarcini date la vârstă
potrivită îi vor trezi sentimentul că este capabil. Însă sarcina încredinţată
trebuie să fie nici prea simplă, nici prea dificilă pentru vârsta sa. Este
necesară simplitatea pentru ca să poată îndeplini singur, fără stres si
dificultate (la un nivel optim) pentru ca să determine copilul să-şi pună în
funcţiune talentul, creativitatea şi cunoştinţele avute, astfel încât să poată
duce sarcina la un sfârşit. Astfel, copilul va avea pe lângă încrederea de
sine, şi curiozitatea de a învăţa şi realiza lucruri noi, care ulterior va duce
la dorinţa lui de perfecţionare continuă.
6. Obişnuiţi copii să ia parte la
decizii!
În situaţiile în care puteţi,
implicaţi copii să ia decizii. Nu hotărâţi totul în locul copiilor, considerând
că numai adulţii ştiu cel mai bine ce e de făcut. Dacă obişnuiţi copii să ia
decizii, vor învăţa cu timpul că, dacă nu s-au gândit suficient de bine la
avantajele şi dezavantajele deciziei lor, vor suporta anumite repercusiuni.
Data viitoare se vor gândi mai bine şi astfel veţi creşte un copil responsabil
care va deveni mai târziu un adult înţelept.
7. Stimulaţi creativitatea şi dezvoltarea emoţională a copiilor prin
crearea propriei poveşti!
Frica de întuneric, tristeţea,
gelozia, toate greutăţile din copilărie îşi pot găsi rezolvarea în poveşti care
vorbesc despre ele fără a le denumi concret. Copilul se identifică în mod
inconştient cu oaia ameninţată de lup fără a face legătura cu propria sa anxietate.
Metafora, limbajul inconştientului, prin excelenţă, îi vorbesc în mod direct.
Copilul înţelege că el are
soluţia, de vreme ce animalul supravieţuieşte fără ajutorul ciobanului. Ideal
este să inventeze o poveste ,,doar pentru el’’, care să se inspire din
problematica sa, dar într-o manieră metaforică.
Scenariul este întotdeauna mai
mult sau mai puţin identic, eroul poate fi un copil sau un animal, sau un
obiect, care întâlneşte obstacole şi le depăşeşte singur, datorită unei
calităţi pe care nu ştia că o posedă. Deznodământul este mereu unul pozitiv. În
rest, este de ajuns să-şi lase imaginaţia liberă. Putem să-i citim câteva
poveşti pentru a-i reactiva creativitatea sau să alegem un cuvânt sau mai multe
cuvinte şi să inventăm o poveste plecând de la aceste cuvinte – una mai
trăsnită ori una mai simplă.
Descrierea distractivă ajunge în
propriul nostru subconştient, aflat în simbioză cu cel al copilului, deoarece
împărţim aceeaşi istorie familială, acelaşi univers.
Povestea se dovedeşte a fi mai
eficace decât cele tradiţionale, cu virtuţi universale, ca diferenţa dintre
hainele făcute la croitor şi cele cumpărate din magazin.
8. Faceţi regulile vieţii clare!
Stimularea încrederii în sine a copiilor poate fi realizată și prin
structurare. Structura este o noțiune care implică de fapt două concepte
distincte: rutina şi limita. Rutina oferă structurii durată în timp şi limita
oferă structura asupra comportamentului.
Un alt mod de a ne gândi la
structură (de a gândi structural) ar fi regulile unui joc. Cât de bine am putea
juca monopoly sau de-a v-aţi ascunselea dacă nu ar exista reguli? Regulile ne ghidează cine urmează, în ce
circumstanţe şi când. Regulile includ, de asemenea, şi ce se întâmplă atunci
când cineva merge în afara limitelor normale de joc, astfel jucătorul va sta o
tură sau va trebui să plătească o amendă etc.
Astfel, cunoaşterea regulilor de
joc a vieţii este o formă de competenţă atunci când copilul cunoaşte ,,cum’’,
,,ce’’, ,,când’’ si ,,unde’’. Din păcate, această informaţie nu vine în mod
automat. Pe măsura trecerii timpului, copilul poate alege unele reguli
accidental, dar aceste reguli pot fi schimbate în timp sau îmbunătăţite.
Părinţii dar și învățătorii și consilierul îi pot ajuta copii în crearea unor
reguli de viaţă, fiind ei înşişi un exemplu pentru ei, oferind feedback şi
spunându-le ce consecinţe pot să apară în urmă unui comportamentul nedorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu